Silvia Busuioc este o actriță și manechină originară din Republica Moldova, care în prezent activează în Italia, Londra și Hollywood.

Actrița este prima basarabeancă dela Hollywood care a obținut opt roluri într-un singur an. Astfel, în anul 2018 se produc opt filme cu intervenția Silviei. De menționat că din cele opt producții, în patru actrița a obținut roluri principale.

Silvia are deja o carieră impresionantă, reușind să se remarce la Hollywood. Tînăra este membră a celui mai important club al actorilor din lume – Actors Studio.

Silvia Busuioc a mai jucat și în unul dintre cele mai premiate seriale de comedie din toate timpurile, „Veep”, de asemenea a avut roluri în serialul „Lethal Weapon”,  thriller-ul „The Snowman”, dar și alte producții cinematografice.

În urmă cu 10 ani, Silvia părăsea băncile Liceului Spiru Haret din Capitală, unde finaliza clasa a 11-a. Voia să-și urmeze studiile peste hotare și, pentru a ușura procesele birocratice, a decis să absolvească liceul în Italia, pentru ca ulterior să-i fie mai simplu să acceadă la o universitate italiană.

Întreaga istorie a Silviei Busuioc o puteți citit într-un interviu realizat de echipa Noi.md în cadrul rubricii "Moldovenii care scriu Istoria".