Procesele care au loc în Moldova, se pronunță mult mai limpede în Ucraina – iată de ce le vom explora pe exemplul ultimei.

Ceea ce în Moldova (în direcția de „separare de Rusia“) se realizează pe ascuns și pe îndelete, în Ucraina se face deschis și masiv. Dar, oricum, pășim pe urmele Kievului (fapt despre care spun și provocările constante de expulzare a oaspeților ruși din aeroportul din Chișinău, precum și legea privind interdicția propagandei străine – adică, ruse – la TV care a fost abordată recent). Prin urmare, vom vorbi despre Ucraina, ea reprezintând pentru noi o pildă, un fel de test de turnesol – astfel, încât putem înțelege perspectivele proprii.

Roirea ascunsă pe îndelete care se observă astăzi în Moldova, în Ucraina este atât de vizibilă, dintr-o parte, pentru că acolo drept catalizator al degradării a fost conflictul din Est, din altă parte, din cauza mentalității specifice a Ucrainei însuși care își trage rădăcinile din regiunile vestice ale țării.

În trecere, trebuie de remarcat, că Uniunea Sovietică așa și nu a reușit să „digereze“ aceste zone străine spiritual, să le scurgă într-un vas unic al națiunii ucrainene. Iar acum, are loc opusul: cei din Vest remodelează Ucraina de Est și de Sud pe maniera lor .

Dar nu despre acest lucru vom vorbi în articolul dat. Aici vom vorbi despre procesele care  foarte succint și concis au fost formulate în vechea glumă: „Voi cumpăra bilet de tramvai, dar spre ciuda taxatorului voi merge pe jos“. Precum și despre impactul acestor procese asupra economiei și vieții oamenilor.

Oamenii care se lasă naiv surprinși de modul în care guvernul actual ucrainean și cercurile „patriotice“ de acolo zdrobesc propria lor economie, nu înțeleg contextele ideologice și economice ale evenimentelor în cauză.

Toți știu că situația actuală din Ucraina este marcată de embargoul comercial, care din start a fost lansat ca o inițiativă complet ilegală a unor grupuri politice aparte, și tocmai apoi s-a transformat în inițiativă de stat la nivelul deciziei al Consiliului Național de Securitate și Apărare și al președintelui. Blocada în cauză este îndreptată, de asemenea, împotriva propriilor regiuni „rebele“ – Donetsk și Lugansk – și, desigur, împotriva Rusiei. Întreruperea relațiilor în ambele direcții se produce exclusiv în detrimentul Ucrainei, pentru că Ucraina are nevoie de cărbunele Donbasului, iar întreaga industrie și infrastructură din stat sunt prea strâns legate pe cooperarea cu Rusia. În afara acestei cooperări, marea parte a industriilor de producere din Ucraina nu au nici un sens.

Distrugerea acestei cooperări și a relațiilor comercial-economice surprinde cu atât mai mult, cu cât se știe că elita oligarhică ucraineană a acaparat de demult întregul potențial comercial și industrial al țării și l-a muls cu succes. De ce acum să renunțe la „vaca“ lor? Doar oligarhilor prin însăși natura lor nu le sunt specifice politizarea excesivă, patriotismul și alte „prostii“ de acest fel, care îi împiedică să facă bani.

De ce atunci sarcina cu denumirea de „luptă geopolitică cu Rusia“ este atât de importantă și actuală la stadiul dat de dezvoltare al statului ucrainean, și de ce a tras în sine chiar și cercurile oligarhice ideologic sterile?

Realitatea este că, începând cu 2014 în stat s-a produs prăbușirea sistemului electoral obișnuit. Anterior, în Ucraina existau alegători DIFERIȚI, inclusiv și cei care se opuneau naționalismului în stil bandera al „Armatei Insurecționale Ucrainene“ cu toate ideile lui inevitabilе anti-rusești. Dar, în momentul actual, grupurile date de alegători care mențineau, cât de cât, un echilibru, sunt, în mare parte, pierdute pentru societatea ucraineană. 

Aproximativ 15% dintre acești alegători locuiesc acum, fie în Crimeea, fie în Donețk și Lugansk. Un număr considerabil a părăsit teritoriul Ucrainei și s-a mutat în alte state, preponderent – Rusia.

Și, un lucru fenomenal – marea majoritate a acelor potențiali alegători care rămân pe loc, s-au adâncit într-o profundă „emigrare interioară“. În semn de protest contra celor întâmplate, acești cetățeni, pur și simplu, au încetat să participe la alegeri – în viața politică a statului. Ei s-au ascuns: parțial speriați, parțial frustrați de faptul că este inutil să participi în activități politice frauduloase – cică, oricum mai târziu voturile se vor număra «cum le trebuie lor».

În rândul populației din Ucraina numărul potențialilor participanți la procesul politic se reduce continuu! Dacă în 2015, potrivit sondajelor Institutului de Sociologie al Academiei Naționale de Științe al Ucrainei, 65% din populație erau gata să participe în potențialele alegeri electorale, atunci către vara anului 2016 – doar 55%. Însă și astea sunt doar niște intenții bune în numele sondajului. După cum arată practica, numărul real de persoane care într-adevăr vin la alegeri, este mereu mai mic, decât chiar și cifrele prezentate.

Este important să subliniem, că refuzul de a participa în procesul electoral se observă, în primul rând, în fostele regiuni loiale Rusiei.

Chiar am putea spune: cu cât mai loială Rusiei este regiunea, cu cât mai în opoziției acesta este cu regimul existent, cu atât mai puțini cetățeni sunt de acord să participe la alegeri electorale. Faptul dat denaturează grav situația politică din țară, oferă legitimitate acelei părți a electoratului activ, mobil, energic, care este constituit din 30% de cetățeni solidari cu Regimul Bandera. Aceste 30% din ucraineni conduc în ultimii ani statul, distrugând economia acestuia în isteria lor fanatică anti-rusească.

Blocada aplicată cu inițiativa deputaților partidului „Samopomoshi“, condusă de către actualul primar al orașului Livov, Sadovii, se încadrează binișor în logica lipsei de perspectivă a operațiunilor masive militare ofensive în Donbas. Acum în Ucraina domină ideea de a strivi aceste regiuni economic, și de a minimiza cât mai mult posibil „dependența“ de Rusia, rupând toate legăturile economice cu ea. Asta este, în ziua de azi, dezvoltarea strategică a statului ucrainean, care tot mai pe deplin se încadrează în concepțiile naționaliste radicale. După cum a declarat însuși Poroșenco, acest lucru creează un nou precedent. Ea constă, din păcate, în faptul că toate industriile, care, într-un oarecare mod, încă mai sunt legate de Rusia și Donbas, vor continua să „piară“.

De facto, se întâmplă aproximativ ceea ce a avut loc și în anii '90, când Ucraina a pierdut marea parte a ingineriei mecanice, electronicii și altor industrii complexe care au fost „prea strâns“ legate cu соoperarea Unională. Acum rămâne doar să doborâm până la capăt accidental, ceea ce nu a fost distrus atunci.

În noile condiții primitivizarea economiei va continua, ceea ce va duce la pierderea continuă de populație: în primul rând, din contul fluxului de specialiști și muncitori, deveniți inutili acasă, în alte țări. Dar și din contul creșterii mortalității și scăderii natalității, ceea ce întotdeauna urmează după orice criză.

Dacă cursul dat va continuă, va fi construită o Ucraină arhaică, agrară, dar în schimb extrem de independentă de „moscoviți“. Puțini care își dau seama, însă, că această cale degradantă aleasă nu va permite statului să se stabilizeze ulterior în noua etapă, astfel încât, în fine modelului îi este sortit un colaps total.

Colapsul modelului va însemna colapsul satului.

Unii politicieni, împingând țara spre o astfel de degradare, se referă la „voința poporului.“ Ignorând faptul că, în condițiile actuale nu toți în Ucraina au voie să-și exprime „voința“, din care cauză aceasta nu reflectă situația obiectiv. Totul se întâmplă în același fel, în care în anii 90 „voința poporului“ la viața de consum occidentală a dus la degradare, atât URSS-ul, cât și Ucraina. Locuri de muncă garantate, educația și medicina gratuite au fost schimbate pe blugi și gumă de mestecat. Neașteptat pentru sine însăși, au distrus până la temelie propria lor industrie și toate obiceiurile deja formate ale vieții de atunci. În mod similar „voința poporului“ actuală la acțiunile anti-ruse duce statul post-sovietic, care și așa este destul de degradat, la degradare în continuare.

Oponenții acestui proces în Ucraina – putem spune că ei constituie majoritatea populației, în mare măsură sunt demoralizați, lipsiți de o contra-idee clară, și, pe lângă toate, reprezentați în spațiul politic drept niște fragmente lașe, absolut oportuniste ale Partidul Regiunilor și ale altor proiecte similare.

Pare a fi imposibil să stopezi procesul descris doar cu promisiuni, simple îndemnuri și speranțe la o „forță adecvată robustă“ care va veni în viitor.

Noi nu am fi irosit timp pentru a descrie procesul din Ucraina, dacă în Moldova în mod constant nu s-ar petrece aceleași lucruri, doar că într-o formă mai puțin explicită, indolentă. Moldova, de asemenea a sacrificat periodic piața de desfacere a vinurilor exportate în Rusia, care așa și nu a fost restabilită la nivelul ei de altădată, și alte direcții ale cooperării comercial-economice reciproc avantajoase. Și, la fel ca și Ucraina, trăgându-și pantalonii rupți lipsiți de centură mai sus de buric, Moldova ocazional provoacă periculos pe Rusia, în aspirația de a realiza „voința poporului la independență“.

Este, însă, o înșelăciune, deoarece nimeni în Moldova nu a studiat fenomenul dat, nu a organizat referendumuri cu scop de a efectua o alegere geopolitică bazată pe voința poporului. Iar dacă un astfel de referendum s-ar organiza, rezultatul nu ar fi deloc acel, pe care îl văd în visele lor capturatorii oligarhi și unioniști. Prin urmare, nu va fi organizat niciodată!

Situația din Moldova, privind distrugerea economiei (în încercare de a vira spre Occident), de fapt, este chiar mai anevoioasă, decât în Ucraina – în ciuda letargiei sale aparente și agresivității mai puțin evidențiate. Da, la noi, deocamdată, nu se vorbește despre o eventuală „blocare a comerțului cu Rusia“. Dar avem altceva – spre deosebire de Ucraina, avem unioniști care strigă, cică nu îi interesează înflorirea Moldovei – ei au totul la București.

Și în Moldova, și în Ucraina la cap stau neprofesionalismul și incompetența, acoperite, fie de „patriotism“ – precum în Ucraina, fie de „unionism“ și „integrarea europeană“ – precum în Moldova.

Rezultatul este unic – degradare, dezindustrializare, pierderea suveranității. Atât de mult am vrut să fim independenți de rușii binecunoscuți și mental familiari nouă, încât ne-am ales cu o dependență totală de îndepărtații americani prudenți, pe care nu îi cunoaștem și care îți mușcă mâna până la cot, dacă le dai un deget.

De ce a trebuit să plătim atât de mult pentru „dreptul“ americanilor și românilor de a conduce Moldova din clădirile ambasadelor – să ne distrugem industria și să adăpostim aici exclusiv lanțuri de supermarketuri străine, pe acești aspiratori agresivi ai portmoneelor noastre?

De ce dependența de oricine, numai nu de Rusia, este considerată la noi „independență“? Și de ce în situațiile date pe nimeni nicicând nu îi interesează voința și opinia poporului, de ce în atâția ani nu a avut loc nici un referendum soldat cu succes?

Întrebări, întrebări... Și zero răspunsuri.

Dumitru Popa