Republica Moldova și România vor înființa un batalion militar mixt pentru intervenții în situații de urgență

Militari din Armata Națională a Republicii Moldova și cei din Forțele Armate ale României vor face parte dintr-un batalion mixt, de modelul batalionului mixt româno-ungar ”Tisa”. Subiectul a fost discutat astăzi, la Chișinău, în cadrul unei întrevederi dintre ministrul moldovean al Apărării, Eugen Sturza, cu omologul său român, Mihai Fifor.

”Sprijinim înființarea unui batalion mixt româno-moldovean. Am convenit astăzi să identificăm exact zona în care să fie plasat acest batalion mixt ca și reper de activitate”, a declarat ministrul român al Apărării Naționale.

Mihai Fifor a precizat că i-a propus omologului său de la Chișinău model de cooperare la fel ca și cel al batalionului mixt româno-ungar.

”I-am propus ministrului Sturza modelul de cooperare pe modelul pe care noi îl avem pe batalionul Tisa unde participă militari din Ungaria, am propus și celor din Serbia, pentru situații de urgență”, a declarat Fifor.

Ministrul român al Apărării a mai comunicat că la această etapă se analizează exact care poate să fie destinația acestui batalion mixt româno-moldovean.

”La această etapă relațiile dintre Republica Moldova și România în domeniul militar sunt excelente”, a precizat ministrul român.

Potrivit lui Fifor, Republica Moldova reprezintă pentru România un stat strategic și nu doar un stat vecin.

În cadrul discuției dintre cei doi oficiali s-a mai discutat despre instruirea în comun a forțelor armate române și moldovenești, furnizarea asistenței pentru reforma în Armată Națională a Republicii Moldova și modernizarea sistemului de apărare al țării noastre, precum și pregătirea personalului.

sursa