Elaborat pe mijloacele granturilor americane și europene, proiectul Codului serviciilor media audiovizuale din Moldova introduce o imixtiune fără precedent în politica editorială a canalelor de televiziune.

Documentul încalcă cele mai elementare și democratice principii ale libertății presei, introduce cenzura, dictatura, totalitarismul, prevăzînd interdicția de a difuza nu doar emisiuni informative și analitice, dar și programe de divertisment, talk show-uri din Rusia și alte țări care nu au ratificat Convenția europeană privind televiziunea transfrontalieră.

Această opinie a fost exprimată de către deputatul din partea Partidului Socialiștilor, vicepreședintele Comisiei parlamentare pentru cultură, educație, știință, cercetare, tineret, sport și mass-media Vlad Batrîncea, fiind invitat la emisiunea „Mecanismul de acțiune”, moderată de Elena Levițchi-Pahomova și difuzată de NTV-Moldova, relatează Noi.md.

Invitatul a menționat că la proiectul noului cod al audiovizualului, începînd cu anul 2011, au lucrat o serie de organizații nonguvernamentale care au primit granturi din partea Guvernului Statelor Unite și a unor fonduri europene. „Dacă finanțarea a fost făcută direct din SUA și din cele mai mari fonduri din Europa, este clar că cine plătește, acela comandă muzica”, a remarcat deputatul.

El a subliniat că aceste ONG-uri, în care lucrează un număr limitat de persoane, au primit sute de mii de euro pentru a elabora proiectul de lege. În același timp, Vlad Batrîncea s-a întrebat de ce partenerii occidentali, care se presupune că doresc să transforme Moldova într-o țară prosperă, nu dau bani pentru economie, industrie, agricultură, educație.

Totodată, deputatul a spus că, în cadrul noului proiect, sute de mii de euro au fost alocați pentru pregătirea noului cod al audiovizualului.

Batrîncea a subliniat că proiectul de lege menționat introduce o imixtiune fără precedent în politica editorială a canalelor de televiziune, încălcînd principiile democratice elementare ale libertății presei.

„Teoretic, avem o piață liberă, în care jucătorii, în formă de televiziune, radio și alte surse mass-media se luptă pentru spectator, public prin intermediul propriului produs, prin persoane, oameni, idei interesante. Aici însă, pentru prima dată, se instituie un control ferm asupra a ceea ce trebuie arătat, se stipulează că trebuie să se ofere 50% din emisie pentru programele create în Europa. Dar ce este Europa? Continentul european? Consiliul Europei include zeci de țări de pe întreg continentul, inclusiv Rusia, țările CSI, dar emisiunile produse în Rusia ei nu le consideră produs european. Și, cu toate că 75% dintre cetățenii moldoveni, inclusiv etnicii moldoveni, preferă aceste emisiuni, pe care ei le înțeleg, acestea vor fi interzise, inclusiv difuzarea programelor de divertisment. Nu va fi posibilă difuzarea acestor programe, deoarece 50% din emisie este rezervată pentru transmiterea programelor produse în Europa, în țările care nu au ratificat Convenția europeană privind televiziunea transfrontalieră, iar din aceste țări nu face parte nici Rusia, nici Georgia lor iubită, nici Belarusul”, a punctat Vlad Batrîncea.

Potrivit lui, proiectul de lege încalcă toate principiile legislației internaționale europene și toate convențiile Consiliului Europei.