Membrii Partidului Liberal cer demisia lui Igor Dodon, președintele Republicii Moldova, a lui Pavel Filip, prim-ministrul țării și a lui Andrian Candu, președintelele Parlamentului.
De asemenea, liberalii cer examinarea de către Consiliul Superior al Magistraturii și Colegiul Disciplinar a hotărîrilor/deciziilor completelor de judecată care au invalidat alegerile locale noi din Chișinău, cu eliberarea acestora din funcție și tragerea lor la răspundere. Declarațiile au fost făcute azi, în cadrul unei conferințe de presă, susținută de conducerea partidului.
„Partidul Liberal constată că, odată ce scrutinul electoral din mun. Chișinău a fost invalidat și de către Curtea Supremă de Justiție, în Republica Moldova a fost compromis tot ce s-a realizat în ultimii ani în domeniul reformei justiției, cu suportul partenerilor externi. În zadar s-au construit sedii pentru judecătorii, în zadar li s-au majorat salariile judecătorilor, dacă justiția este la cheremul unui singur om”, a declarat în cadrul conferinței Corina Fusu, vicepreședinta PL.
În același timp, PL cere anularea sistemului electoral mixt și revenirea la sistemul electoral proporțional, iar colegilor lor din Legislativ, cei 18 deputați ex-PLDM, 15 deputați ex-PCRM și 4 deputați ex-PL, să părăsească majoritatea parlamentară.