Mucegaiul a pus stăpînire pe Institutul de Zoologie şi Microbiologie din Capitală.

Ploile din ultima perioadă au inundat laboratoarele de la etajul trei şi patru ale instituţiei prin acoperişul deteriorat în urma incendiului din aprilie. Utilaje care valorează peste un milion de euro, riscă să se deterioreze din cauza umidităţii înalte din încăperi.

Angajaţii institutului au scos apa cu găleţile pentru a-şi salva "averea".

"Echipamentul nu poţi să-l scoţi de aici. Am lucrat vreo 3-4 ore practic, am scos apa tot ce a fost posibil", a menţionat Elena Zubcov, şeful Laboratorului de Hidrobiologie şi Ecotoxicologie, Institutul de Zoologie.

Şi colecţiile preţioase riscă să fie distruse. Cercetătorii fac totul pentru a le păstra. 

"După ploaie se cojeşte vopseaua, apare mucegaiul. Noi am improvizat nişte peliculă ca să scadă efectele nocive ale ploii", a subliniat Ştefan Rusu, şeful Laboratorului Parazitologie și Hermitologie, Institutul de Zoologie 

"Apa era pînă la glezne practic, aici, în muzeu dar dezastru este şi a fost destul de mare. Mucegaiul persistă, un aer foarte închis", a precizat Elena Baban, şefa laboratorului de Entomologie, Institutul de Zoologie.

Responsabilii de la ministerul Educaţiei au promis că vor aloca şapte milioane de lei pentru reconstrucţia acoperişului. Lucrările vor începe la sfîrşitul lunii august.

"Noi am avut vineri o întîlnire la Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării. În primul rînd pe mine mă bucură că deja e în proces de elaborare planul de construcţie a acoperişului piramidal", a declarat Ion Toderaş, şeful Institutului de Zoologie.

"Cu domnul director ţinem legătura în permanenţă, sîntem pe finalul identificării agentului economic care va fi responsabil de construcţie. Eu cred că la finele verii, construcţiile pot demara", a menţionat Elena Belei, secretar de stat pentru cercetare Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

sursa