Anastasia Butuc, originară din r. Criuleni, spune că a uitat un plic în care avea 3500 de euro în magazinul Duty Free din Vama Leuşeni.

Incidentul a avut loc pe 2 mai, atunci cînd a revenit în R. Moldova după șase luni de muncă în Italia. Totodată, ofiţerii de urmărire penală investighează cazul şi urmează să stabilească dacă plicul cu bani a fost furat sau uitat.

Pe 10 mai, cînd şi-a dat seama că banii lipsesc, femeia s-a întors la magazin. Acolo i s-a spus că nu a fost găsit niciun plic cu bani. Pentru că era sigură că a uitat plicul cu bani anume la magazin, femeia a cerut să i se arate înregistrarea video de pe camerele de supraveghere din ziua respectivă. Reprezentanta magazinului i-a spus însă că nu este de competenţa ei să-i arate toată înregistrarea, așa că i-a prezentat doar o secvență.

„De îndată ce am observat că banii lipsesc, m-am întors la Duty Free, unde şefa magazinului, pe nume Nadejda, mi-a prezentat o secvenţă a acestui video şi anume cum plătesc la casă. Eu am cerut de la ea să mi se arate tot video, din moment ce intru în magazin şi pînă ies, deoarece toate s-au petrecut pînă a plăti la casă”, povestește Anastasia Butuc.

Șefa magazinului a telefonat-o ulterior pe Anastasia Butuc pentru a o informa că a examinat imaginile video din ziua respectivă și că banii nu au fost uitați în magazin.

„Eu i-am spus ca voi trece personal sa văd video, dar ea a spus că nu va lucra zilele următoare”, susține Anastasia Butuc.

Ce spun reprezentanţii Duty Free

Reporterii Ziarului de Gardă au vorbit cu reprezentanţii magazinului Duty Free despre incident dar şi despre motivul pentru care i se refuză Anastasiei Butuc să examineze înregistrările de pe camerele de supraveghere.

„Noi cunoaştem acest caz, dar la moment nu vă putem oferi mai multe informaţii, ştim doar că poliţia se ocupă la moment de această problemă.”

Ce face poliția

Inspectoratul de poliţie din raionul Hînceşti a spus că acest caz nu mai este în subordinea lor şi că a fost trimis la Inspectoratului de poliţie din raionul Criuleni, de unde este originară Anastasia Butuc. 

Inspectoratul de poliţie din raionul Criuleni a comunicat că ofiţerii de urmărire penală investighează cazul şi urmează să stabilească dacă plicul cu bani a fost furat sau a fost uitat. Totodată, urmează să afle cine se face de vină şi dacă pot fi de recuperaţi banii pierduţi.