Fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor a găsit 11 deputați care vor ajuta la blocarea modificării în Constituție a denumirii limbii de stat din moldovenească în română.
Anunțul a fost făcut de către președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, într-un interviu acordat ziarului rus „Nezavisimaia gazeta”, relatează NOI.md.
Șeful statului a subliniat că susține păstrarea limbii moldovenești, așa cum este scris în Constituție, însă în Parlament există propuneri demodificare a Constituției în favoarea limbii române.
„Nu va trece – noi deja am lucrat în acest sens. Pentru ca amendamentele să nu treacă, avem nevoie de 35 de deputați, noi avem 24. Dar am vorbit deja cu 11, care nu vor vota pentru inițiativa de modificare”, a spus Igor Ddon.
Referindu-se la relațiile cu România, el a menționat că acolo, la nivelul instituțiilor de stat, există o politică de unire cu Republica Moldova. „Sînt categoric împotriva unei astfel de poziții. Dacă România se consideră prietenă cu Moldova, nu ar trebui să urmeze o politică de lichidare a statului nostru. Am pregătit o inițiativă legislativă, însă Parlamentul nu dorește încă să voteze pentru aceasta, să interzică prin lege toate organizațiile care susțin în mod deschis lichidarea statalității Republicii Moldova. Dar o vom face”, a subliniat Igor Dodon.
El a menționat, de asemenea, că sprijină întoarcerea istoriei Moldovei în școli, în loc de istoria românilor. „Această poziție este susținută de majoritatea cetățenilor moldoveni – peste 75%. Dar nu intenționăm să ne relaxăm, deoarece unioniștii lucrează foarte activ în Moldova. Lucrează cu tinerii, în școli. Deci avem nevoie de un program de stat pentru a contracara măsurile antistatale. Și o vom face de îndată ce vom prelua complet puterea”, a spus președintele Republicii Moldova.